"Pe harfa rastrnata a ierburilor tale, Vara, trupul si sufletul meu sint inceputul unui mare cantec si tremurul mainii care il cauta...."
Personal, sunt de parere ca romanul merita citit, nu pentru subiect, ci pentru modul in care este prezentat. Ionel Teodoreanu scrie melodios, cu fraze lungi si parca "fardate", romanul parand parca un pretext pentru ca el sa-si insire descrierile si metaforele...
Personajele romanului sunt atat de ireale...Povestea urmareste viata Luciei Novleanu, privita dintr-o perspectiva relativ impartiala. Obiectiv vorbind, existenta ei este relativ banala.
Creste intr-un camin linistit, inconjurata de dragostea parintilor ei. La terminarea liceului se indragosteste de Catul Bogdan, un scriitor mult mai in varsta, cu care se casatoreste. La varsta de douazeci si doi de ani, moare dupa o criza de apendicita. Vaduvul ei se casatoreste cu cea mai buna prietena a decedatei, apoi se sinucide.
Povestea pare "seaca", dar...mie mi-a placut cartea. Personajele sunt atat de ireale...Framantarile interioare ale Catului in timp ce lucreaza la romanele sale, singuratatea lui Luli in tot acest timp, talentul ei literar care rabufneste in scrisori-farsa pe care i le trimite propriului ei sot, sub pseudonimul unei admiratoare secrete.
Catul sufera enorm la pierderea lui Luli, dar reuseste s-o iubeasca pe Gabriela pentru ca o crede autoarea scrisorilor pe care le primeste, de fapt, de la Luli. Mi-a placut mult modul in care Catul o iubeste, involuntar si fara stirea sa, pe Luli, chair dupa moartea ei...
Sinuciderea sa se bazeaza pe un rationament simplu, dar fin...Realizeaza ca viata sa a inceput odata cu Luli si se va sfarsi odata cu ea..Stie ca o poate iubi doar pe ea, fapt care i se demonstreaza prin inatmpalrea cu scrisorile...Si atunci moare.
E scris frumos, poate prea frumos. Mi-a placut mult. As vrea sa citeasca si altcineva si sa imi spuna ce crede, sunt curioasa.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu