Viata mea nu e asa complexa pe cat credeam. Uneori mi-ar placea sa nu mai fiu atat de simpla si previzibila pe dinauntru. Mi-ar placea sa am idei geniale, sa pot formula argumente coerente, sa am ceva important/frumos/ravasitor de spus.
Dar se pare ca trebuie sa am rabdare, pentru ca acum sunt inca in faza in care sunt un burete cu doua picioare. (acum sper ca intelegeti poza cu sponge bob, desi nu sunt fan)
Buretele-eu merge pe strazi aglomerate, prin sali de clasa, in sufragerii domestice, citeste , se uita la Tv, asculta muzica...Buretele-eu incearca sa cuprinda lumea in brate si s-o stranga atat de tare pana cand va ramane doar esenta ei, atat de compacta incat o si-o va putea pune in suflet, va fi destul de usoara incat s-o poat apurta cu el toata viata.
Si toata viata pe care o absoarbe sufletul meu vine de la oamenii pe care ii intalnesc. Fara sa ma gandesc prea mult, iau putin de la fiecare: de la colegi, de la prieteni, de la profesori, de la parinti, de la personalitati, de la rude. Fiecare eveniment important din viata mea lasa o urma, imi schimba putin sufletul.
Mi-ar placea sa raman un burete toata viata. Vreau sa stau tacuta intr-un colt si sa iau ceea ce cred eu ca merita luat din ceea ce vad. nu vreau sa trebuiasca sa ma ridic si sa le zic celorlalti ca ceea ce "am absorbit" pana acum este adevarul absolut, ca am prelucrat tot ce era important in viata asta si am decis ca adevarul eu e adevarul tuturor...Dar stiu ca o sa fac asta, pentru ca asta inseamna sa te maturizezi.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu