Era frig de tot. Ea avea parul ud, tocmai daduse proba de rezistenta la sport. Si simtea cum vibreaza a nerabdare.
Ceasul mergea incet-incet de tot. Acum era oarecum contrariata: vroia sa mearga, fiecare muschi obosit, fiecare fibra a ei vroia sa mearga, dar ceva inexplicabil ii dadea o usturime in gat. A facut repede un dus si a plecat, uitand intentionat castile pe masa. Nu vroia sa asculte nimic inaintea concertelor, vroia sa-si goleasca mintea de orice si sa simta emotiile ravasind-o de la prima melodie, vroia sa se gaseasca macar o ora.
Avea fluturi in stomac si picuri de ploaie pe palton. Si autobuzul se tara parca printre blocuri. Nici nu se gandea la cum ar putea ajunge acasa la miezul noptii. Nici nu stia ce o sa faca 3 ore mai tarziu, sau 30 de minute mai tarziu. Stia doar ac avea fluturi in stomac, fluturi mari si tristi. Nu stia cum poti avea fluturi tristi in stomac, asa ii simtea.
A ajuns, nici ea nu stie cum, la Opera. Nu si-a lasat haina la garderoba pentru ca avea pe dedesubt un tricou vechi si jerpelit, cu maneca scurta.Nici nu se gandea sa stea atata la coada . "Filipissima" insemna pentru damle din sala (care de altfel au sponsorizat concertul, au invitat prietenel, iar in rest au lasat jumatate de sala goala) doar ocazia de a discuta intr-un cadru mai fastuos decat o cafenea. Si rochiile foarte decoltate, sclipicioase care strangeau corpurile grasane ale madamelor, costumele largi si dungate purtate de barbati pirpirii-toate astea ar fi indignat-o, indispus-o, in...etc., dar acum era altceva, era doar bucuroasa pentru ca matusa ei i-a dat biletul, bucuroasa ca a gasit un loc in spate, ferit de camere de filmat si doamne care te rasucesc pe toate partile, incercand sa ghiceasca daca semeni cu mama, cu tata sau cu strabunica, fericita ca ESTE.
Si fluturii din stomac au disparut pentru o clipa, a urcat pe scena Felicia, cu vocea ei, cu zambetul care umplea sala. Si dupa ea a venit un calugaras care a cantat colinde- guru-ul spiritual al pacatoaselor madame, care a primit mai multe buchete de flori decat soprana. Si publicului i s-a adresat si Ion Caramitru, pacat ca doar cativa oameni din sala au stat sa-l asculte.
Si atunci, cand publicul parea pierdut in aplauzele de umplutura al unei prestatii actoricesti magistrale, a intrat Mircea Vintila. Si buzele rujate s-au arcuit intr-un zambet, toate buzele rujate in rosu din sala. Cele nemachiate au inceput sa se miste intr-un cantec soptit, rostind versurile Mielului, ale Strazii Popa Nan, ale Hanului lui Manuc. Numai ei i se strangea stomacul, pentru ca stia ca mai sunt cateva clipe si o sa inceapa sa cante EI. Cand Vintila a plecat, lasand in urma aplauze vesele si aburi de amintire, a venit Mike Godoroja, incalzind inimile tuturor cu blues. Nu toti se leganau, dar tocurile bateau timid si uneori gresit ritmul- ea isi misca bocancii pe ritmul muzicii, in timp ce usturimea de pe gat se accentua.
Dupa acele doua ore de stat ca pe ace, au aparut pe scena. Si ea nu s-a mai uitat la madame, sau la scaun, privea doar scena si plangea incet, cu lacrimi lungi si sarate.Atunci cand microfonul s-a indreptat spre public, din acea multime de fuste fistichii au rasarit cei care ii iubeau, cei care stiau toate versurile- putini, insa cu privire adanca si timbre placute. A observat ca nu e singura care plangea, acolo pe scena cineva isi stergea ochii. Cand scena a ramas goala, iar ecoul pasilor a amutit, de-abia atunci cand toti au plecat, ea s-a ridicat inca plangand si a iesit afara. Ploua cu picuri mici si reci, iar vantul ii imprastia parul in toate partile. A vazut trupa cum iesea pe usa din spatele Operei. Un coleg, care statuse in loja pana atunci, a luat-o de maneca si a tras-o. Stateau asa, in ploaie, si se uitau la gecle de piele ce dispareau in noapte.
(Post editat la cererea colegului de mai sus care spune ca nu se lauda c and spune ca ascult Slipknot...si la cererea unor pitici de pe creier care mi-au spus ca ma expun prea mult)
................................................................................................................................................................
Vantul de azi a adus, odata cu stropii marunti si reci, amintiri. Mie mi-a adus aminte de seara rece de Noiembrie cand paraseam cladirea Operei Brasov, cu lacrimii pe obraji si sufletul pustiu. Atunci l-am vazut ultima oara pe Minculescu.
Image source
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu