Da, iar incep cu lepsele (nu cred ca asta e pluralul)

Cum cititorii mai vechi (sau cititorul, tot aia), am boala "lepselor". Asa ca mai preiau una frumoasa de la Boby, oferita indirect, desigur :)

Prima:
Masina...

Cand eram mai mica, ai mei aveau un Peugeot vechi si alb, in care ne sufocam vara si inghetam iarna. L-au vandut cand aveam vreo 3-4 ani si au cumparat o Nubira argintie. Imi aduc aminte cum am tras, incantata si uimita, de chestia aia care actioneaza aerul conditionat.
Masina proprie, pas! Inca nu detin asa ceva, dar dupa ce implinesc 18 ani si imi iau permis mi-ar placea sa merg cu bicicleta sau motocicleta., urasc ideea de masina mare, greoaie si inabusitoare.

Calatorie intre granite

Aveam doi ani si m-au dus ai mei la mare. Nu tin minte mare lucru, dar mama mi-a spus ca mi-am scris numele pe nisip de 10-20 de ori.Toata plaja stia cum ma cheama.(sa nu va speriati- cunostintele mele in materie de sciere se reduceau la caligrafierea literelor din numele meu, al bunicii si al prietenului de la gradinita :) )

Calatorie in strainatate

Pe la 4-5 ani m-au dus ai mei in Turcia. Tin minte ca nu mi-a placut foarte mult pentru ca plaja nu era cu nisip, ci cu pietricele. Eram foarte dezamagita ca nu pot sa fac un castel de nisip. Ah, si mai stateam pe plaja si imi facea un fotograf poze. Le-a pus in pliantul hotelului din anul ala si mami era foarte mandra. Inca mai avem pliantul, alb-negru, cu mine imbracat intr-un costum mov cu model, parul ud si mana dupa cap, asa cum erau pe atunci printesele din cartile de colorat.

Amintire

Imi aduc aminte de un sifonier mare plin cu jucarii, de niste perdele carora le-am taiat parte de jos, mai tarziu am "imbracat" papusa cu ele. A, da, papusa! Prima mea papusa era un beblus baiat pe care il chema Anton (asa il cheama si pe proful de mate). Jucariile de pe vremea aia avea expresii faciale foarte ciudate: ranjete grotesti, ochi inegali si corpuri de doua ori mai mici decat capul. Antonel avea toate aceste trasaturi, dar il iubeam pentru ca nici o fat anu-mi lua papusa din mana, aveau ele altele mai frumoase :).

Animal

Cockerul spaniol Peti, primita pe la doi ani, care inca mai traieste, ducand o existenta placuta si linistita sub soba de la bunici, sau sub patul meu ( a doua situatie e valabila in cazul de fata :) ).Mi-a povestit tati cum am intrat in casa unei tanti cu multi pui de catel, am alergat direct la Peti si i-am spus lui mama:"Asta cu peticele imi place!". Mama a inceput sa rada si, pana la sfarsitul vizitei, am convins diplomatic (insemnand promisiuni de genul "o sa ma spal pe dinti" si "o sa ma culc singulica") si "nediplomatic" (Peti imi adormise in brate si am spus:"Hai s-o ducem acasa, nu e pacat s-o trezim?").

Prieten

Clasa intai, ma tragea de par si eu il alergam prin parc: Daniel Popescu. Nu era deloc frumos, ba chiar tin minte ca era indesat, inaltut si mirosea mereu a mancare, dar imi placea pentru ca radea ore intregi si iti facea pofta si tie.(Obicei "prost" in alegerea unui prieten pastrat pana azi).

Descoperire

Banuiesc ca a fost la petrecerea de un an, cand un baiat mi-a dezmembrat masina (aveam mai multe masini decat papusi pe atunci, Antonel si inca vreo doua). M-am uitat urat la el si am montat capota la loc (descoperirea numarul 1), spunand:"Bietii nu sunt niciodata atenti!" (descoperirea numarul 2).

Job

Baby-sitter(sau dadaca, mai pe romaneste), vara asta. Am avut grija de o fosta colega de gardinita a fratelui meu. Asa am descoperit cum mai e cu "stilul" fetelor de noua ani si cum sa-ti impletesti parul in forma de inimioara. Plata:30 de lei pentru 5 ore. Satisfactie: o fetita cuminte care turuie despre sirene si pitici. Dezamagire (melancolie mai mult):am aflat ca ea nu s-a uitat niciodata la"Mihaela" sau la "Bugs Bunny".

Idol

Cand eram mica vroiam sa fiu ca personajele de la desene. Imi aduc aminte ca mi-a placut mult o printesa, Sisy parca. Toata ziua ma plimbam prin casa pe varfuri si vorbeam de una singura despre castelul meu violet. Cred ca imi placea pentru ca avea un cal frumos si negru si pentru caavea un print cu fata caraghioasa.

Creatie

O carte de colorat pe care m-am hotarat sa o colorez in alte culori decat alea din imagine. Am fost asa de mandra de ea ca i-am spus lui mami s-o pastreze. Am gasit vreo doua pagini cu printese cu parul albastru :). Imi pare rau ca nu mai pot sa colorez in carti de colorat :|.

O ia cine vrea, pentru ca mi-ar placea ca toate lepsele sa fie "la liber".

E soare!

E sooare, sooare, sooare , sooare!

Problema de ritm

Mi-am adus-in mod brusc si inexplicabil-aminte de o plimbare pe sub Tampa de mana cu un baiat, partener de dans, mai mult amic decat "prieten",care imi placea si nu prea.

Stateam de mana, cand mi-am dat seama ca atunci cand el calca cu tenisul drept eu calcam cu bocancul stang. Mi-am amintit de dans si de momentele in care unul din parteneri ramanea in urma si sarea cativa pasi pentru a tine ritmul. Si asa m-am oprit un moment si am inceput sa pasesc iar...Numai ca si el a schimbat piciorul. Am mai incercat putin mai incolo. L-am calcat pe picior!
A inceput sa rada si mi-a zis :'Tu nu ma calci cand dansam si ma calci acum!!". Serioasa ii spun:"Avem o problema de ritm."Am inceput amandoi sa radem si sa numaram pasii, ca la dans. Parca aud:"Unu, drept, doi, drept, trei, drept!"

Momentele astea par compuse pentru ca sunt foarte metaforice. Cine stie, poate Dumnezeu are chef de filosofat ?!

P.S: Poza seamana izbitor de mult cu zona "pe dupa ziduri", si, desi era soare ca sa lumineze problema noastra de ritm, seamana izbitor de mult cu noi. Source.

P.P.S:Ne-am despartit dupa o saptamana din cauza unei probleme de ritm sufletesc.

Folk you! :)

Pe fostul blog am avut un post care mi-a placut foarte mult...Cel despre folk :) Azi stateam cu chitara in mana, rusinata ca, desi jumatate din discografia Metallica s-a tot plimbat pe hgatul chitarii mele, nu stiu nici un cantec folk ca lumea.
Ma gandeam sa incep cu ceva frumos de tot, dar totusi destul de cunoscut pentru ocaziile in care o sa stau cu chitara si niste oameni mahmuri in tren si o sa trebuiasca sa le acompaniez versurile induiosator de false. Ce mai, caut un cantec pe care sa-l pot canta si dupa 3,4,5,6,...n beri. Aici cred ca intra toate cantecele folk, asta e esenta lor ...

Cantecele folk miros a padure si a rachiu, sunt calde si iti suna mereu in minte...Sunt extrem de simple, dar in unele cazuri valoreaza mai mult decat o sonata, sunt cantate de barbosi cu voce groasa, mereu in fata unui cort cu studenti...
Pana si "eticheta"(inspirata de visele octale din dreapta paginii) de haiduci burtosi lipita romanilor, pare neplauzibila si vulgara in contextul unei melodii folk.
Cu fosnet de padure in suflet, tin sa multumesc lui(ordine aleatorie, singura posibila in cazuri ca astea):
-Vali Sterian;
-Mircea Baniciu;
-Nicu Covaci;
-Florian Pittis;
-Mircea Vintila;
-Nicu Alifantis;
-Ada Milea;
-Tatiana Stepa;
-Vasile Seicaru;
-celorlati oameni deosebiti din folkul romanes pe care memoria ma lasa sa-i scap :)

P.S:In cinci minute am invatat celbra "Amintire cu haiduci" care acum e intr-o reclama la apa minerala :|
P.P.S:Am ales aceasi imagine ca data trecuta, de pe aici

.

E minunat cum cantecele se nasc dintr-o chitara si o voce timida care urla "Sunt aici!Vreau sa schimb lumea!"

Nimic

Zilele astea am facut NIMIC. Am scris NIMIC si am facut lucrurile ca un robotel. Si acum m-am trezit cu trei olimpiade nationale, altele judetene, intercalari...Mi-e ciuda de Info...Am facut NIMIC.
Se pare ca in fiecare weekend merg intr-un alt oras...Sambata viitoare la Bucuresti (Engleza), dupa la Iasi(nationala la romana), dupa intr-un oras care incepe cu S caruia nu i-am retinut numele (nationala la matematica), cine stie daca mai fac ceva si la alte materii, dar mi-ar placea sa mai ajung si prin alte locuri :).

Schimband subiectul, sunt FEEEERICIITA. De ce? Pai, in naucxeala asta de numere si literaturta, azi dimineata m-am sculat la ora 5 ca sa ma uit la stiri si sa vad cum a mers operatia lui Minculescu. Sper ca vecinii mei batrani si posaci, cei care stau sub mine, sa citeasca si sa inteleaga de ce la ora cinci dimineata cineva topaia dement, deranjandu-le sesiunea de luat antinevralgic.
Daca unul dintre oamenii insipizi care au scris comentariile rautacioase, cum ca "s-a operat din banii nostri" citeste, spun doar atat: Fuck you! Sunt mult prea extaziata ca sa incep sa povestesc despre valorile Romaniei si despre Mincu...E de-a dreptul bolnav sa te gandesti ca "mai bine astepta" sau ca " sunt bani de la mine din buzunar"- 20 de kilograme de ficat va spune ceva? Inteleg faptul ca mai sunt si alte cazuri, poate mai garve, dar pana la urma, a fost initiativa statului, iinitiativa bazata pe faptul ca e vorba de un decorat cu Meritul Cultural.Sa il ajute Dumnezeu (expresie rar folosita de mine) sa se termine bine cu rinichii(nu stiu daca e oficiala stirea, am auzit de ea), pentru ca eu si varu'miu inca il asteptam pe la Brasov. Am vazut multe urari de bine, majoritatea emotionante. Nu ne dam seama cat de frumos va fi ca el sa citeasca tot ce au scris fanii, tot ce AM scris...

Inapoi

Chestiunea care ma conecta la net si-a stins luminita pe veci. Alta chestiune a venit (zdup-zdup) dupa ea si si-a aprins luminita voios. Pacat de intarzierea ei...Am muulte de scris.

O amintire ploioasa...

Era frig de tot. Ea avea parul ud, tocmai daduse proba de rezistenta la sport. Si simtea cum vibreaza a nerabdare.
Ceasul mergea incet-incet de tot. Acum era oarecum contrariata: vroia sa mearga, fiecare muschi obosit, fiecare fibra a ei vroia sa mearga, dar ceva inexplicabil ii dadea o usturime in gat. A facut repede un dus si a plecat, uitand intentionat castile pe masa. Nu vroia sa asculte nimic inaintea concertelor, vroia sa-si goleasca mintea de orice si sa simta emotiile ravasind-o de la prima melodie, vroia sa se gaseasca macar o ora.
Avea fluturi in stomac si picuri de ploaie pe palton. Si autobuzul se tara parca printre blocuri. Nici nu se gandea la cum ar putea ajunge acasa la miezul noptii. Nici nu stia ce o sa faca 3 ore mai tarziu, sau 30 de minute mai tarziu. Stia doar ac avea fluturi in stomac, fluturi mari si tristi. Nu stia cum poti avea fluturi tristi in stomac, asa ii simtea.
A ajuns, nici ea nu stie cum, la Opera. Nu si-a lasat haina la garderoba pentru ca avea pe dedesubt un tricou vechi si jerpelit, cu maneca scurta.Nici nu se gandea sa stea atata la coada . "Filipissima" insemna pentru damle din sala (care de altfel au sponsorizat concertul, au invitat prietenel, iar in rest au lasat jumatate de sala goala) doar ocazia de a discuta intr-un cadru mai fastuos decat o cafenea. Si rochiile foarte decoltate, sclipicioase care strangeau corpurile grasane ale madamelor, costumele largi si dungate purtate de barbati pirpirii-toate astea ar fi indignat-o, indispus-o, in...etc., dar acum era altceva, era doar bucuroasa pentru ca matusa ei i-a dat biletul, bucuroasa ca a gasit un loc in spate, ferit de camere de filmat si doamne care te rasucesc pe toate partile, incercand sa ghiceasca daca semeni cu mama, cu tata sau cu strabunica, fericita ca ESTE.
Si fluturii din stomac au disparut pentru o clipa, a urcat pe scena Felicia, cu vocea ei, cu zambetul care umplea sala. Si dupa ea a venit un calugaras care a cantat colinde- guru-ul spiritual al pacatoaselor madame, care a primit mai multe buchete de flori decat soprana. Si publicului i s-a adresat si Ion Caramitru, pacat ca doar cativa oameni din sala au stat sa-l asculte.
Si atunci, cand publicul parea pierdut in aplauzele de umplutura al unei prestatii actoricesti magistrale, a intrat Mircea Vintila. Si buzele rujate s-au arcuit intr-un zambet, toate buzele rujate in rosu din sala. Cele nemachiate au inceput sa se miste intr-un cantec soptit, rostind versurile Mielului, ale Strazii Popa Nan, ale Hanului lui Manuc. Numai ei i se strangea stomacul, pentru ca stia ca mai sunt cateva clipe si o sa inceapa sa cante EI. Cand Vintila a plecat, lasand in urma aplauze vesele si aburi de amintire, a venit Mike Godoroja, incalzind inimile tuturor cu blues. Nu toti se leganau, dar tocurile bateau timid si uneori gresit ritmul- ea isi misca bocancii pe ritmul muzicii, in timp ce usturimea de pe gat se accentua.
Dupa acele doua ore de stat ca pe ace, au aparut pe scena. Si ea nu s-a mai uitat la madame, sau la scaun, privea doar scena si plangea incet, cu lacrimi lungi si sarate.Atunci cand microfonul s-a indreptat spre public, din acea multime de fuste fistichii au rasarit cei care ii iubeau, cei care stiau toate versurile- putini, insa cu privire adanca si timbre placute. A observat ca nu e singura care plangea, acolo pe scena cineva isi stergea ochii. Cand scena a ramas goala, iar ecoul pasilor a amutit, de-abia atunci cand toti au plecat, ea s-a ridicat inca plangand si a iesit afara. Ploua cu picuri mici si reci, iar vantul ii imprastia parul in toate partile. A vazut trupa cum iesea pe usa din spatele Operei. Un coleg, care statuse in loja pana atunci, a luat-o de maneca si a tras-o. Stateau asa, in ploaie, si se uitau la gecle de piele ce dispareau in noapte.
(Post editat la cererea colegului de mai sus care spune ca nu se lauda c and spune ca ascult Slipknot...si la cererea unor pitici de pe creier care mi-au spus ca ma expun prea mult)
................................................................................................................................................................

Vantul de azi a adus, odata cu stropii marunti si reci, amintiri. Mie mi-a adus aminte de seara rece de Noiembrie cand paraseam cladirea Operei Brasov, cu lacrimii pe obraji si sufletul pustiu. Atunci l-am vazut ultima oara pe Minculescu.

Image source

Despre noul blog...Incercari timide de multumire

Am inceput din nou...Nu dintr-un motiv mare si gras, ci din mai multe motive mici-mici.

M-am hotarat, odata pentru totdeauna ca uneori scriu prost. Asa ca imi urmez tendinta de a incepe de la inceput, pentru ca urasc sa repar ceva anume.
Am observat ca incep sa imi fac loc, asa timid, prin blogroll-uri. Multumesc mult celor care imi citesc postarile mai mult sau mai putin reusite. Mi-ar placea sa-mi spuneti si mie de ce :)

Nu vreau sa va dezamagesc...Recunosc faptul ca o sa scriu umpic mai rar. Cel putin acum, cu atatea olimpiade pe cap. Incerc sa-mi impun o anumita calitate a posturilor. Vreau sa fac aici exercitii de scris, sa notez pareri despre carti, desene...Toate astea iau timp.
Si o sa refac blogroll-ul, pentru ca acum stiu si eu cum e sa te uiti pe blogul unei persoane pe care o admiri si sa te vezi acolo, in dreapta. Vreau sa daruiesc placerea asta cat mai multor oameni.