Ma sperie faptul ca unele lucruri sunt ireversibile. Refuz in continuare sa cred ca lumea nu se imparte in "oameni buni" si "oameni rai", si ca nu pot sa am incredere in toata lumea.
Insa, am inceput sa imi dau seama ca nu exista "happy end". Exista doar sfarsituri mai mult sau mai putin triste. Cred ca am invatat ca oricat mi-ar pasa mie, altora s-ar putea sa nu le pese...
Desi imi vine tare greu sa cred,sunt absolut sigura ca oricum ai taia, orice lucru are doua fete.
Sunt inca un copil.
Uneori, vreau ceva atat de mult incat nu-mi mai pasa de ceilalti.Mai stii poezia cu copilul care striveste gandacelul si apoi ii pare rau?
Universul meu interior se prabuseste la fel de usor ca un castel din carti de joc - e de ajuns sa sufli spre el. Partea buna ca exista mereu cineva care sa ma ia de mana si sa ma invete cum sa-l construiesc la loc. Inca nu am puterea sa fac asta singura.
Si cel mai rau imi pare ca nu stiu cum sa iubesc...
Dar nu sunt eu singura care mai are de invatat...Cineva, pe un blog, scria acum ceva timp:
Am invatzat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu...nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Vestea buna e ca am inceput sa "cresc". Stiu acum ca poti continua inca mult timp dupa ce ai spus "Nu pot!"...Ca viata asta nu e atat de tragica pe cat pare.
Tot pierduta ma simt...Dar atata vreme cat nimeni nu s-a gasit inca...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu