Cea mai trista perioada a anului e aceea in care incepe sa mi se duca bronzul.
Mereu am crezut ca vara m-a acoperit cu saruturi de soare, un fel de scut pentru toamna rece care va veni...
Si privesc, involuntar, cand ma spal pe maini, cand fac dus, cum soarele incepe sa mi se scurga de pe degete de pe glezne, de pe umeri...

Eu sunt o persoana a extremelor: ori e vara, ori ninge; ori ma iubesti, ori ma urasti; ori razi ori plangi (desi de multe ori le fac pe amandoua) etc.
Stiu ca nu e bine, dar eu vad viata in doua culori acum, fara nuante, fara nimic...Incerc sa nu stric nimic, sa astept sa-mi revin...
E prima oara cand iubesc cu adevarat, asta e clar, insa nu stiu daca ma bucur sau nu.Parca e prea devreme, mi-ar fi placut sa se intample mai tarziu, cand poate as fi putut sa ma ridic mai usor si sa plec mai departe...
Uneori mi-ar placea sa uit tot si sa devin din nou ce am fost -corecta, sincera, vesela, amuzanta- dar stiu ca pana la urma trebuie sa fie si asa, cum am zburat pana sus-sus d e tot, trebuie sa si cobor, sa-mi gasesc iarasi linia de plutire si sa incep iar sa traiesc.