...who the real monsters are.

 De fapt suntem noi.

Zilele trecute vorbeam de rau pe cineva. Spuneam ca e superficiala si egocentrica, ipocrita, prefacuta, alunecoasa, si lista poate continua la infinit.

M-am oprit pentru o secunda si am realizat cu infiorare ca ma aflu in fata unei oglinzi de balci - o judecam atat de aspru pentru ca imi vedeam propriile defecte in ea, deformate, unele amplificate, altele nu.

"La un moment dat toat prefacatoria, toata ipocrizia, toata uratenia o sa iasa la suprafata, si atunci va fi singura" imi spuneam eu, dezamagita ca am avut incredere in ea, scarbita de aparenta ei amabilitate fata de mine, care persista pana in momentul de fata. Apoi mi-am dat seama ca, de fapt, mi-e frica ca se va intampla la fel si cu mine...

Of, ce greu mi-e sa scriu, nu stiu de unde sa incep.

E adevarat. E intr-adevar egocentrica, e lipsita de orice fel de modestie, are impresia ca intregul univers trebuie sa o venereze pentru frumusetea ei, ca i se cuvine tot, ca nimnei nu e suficient de bun pentru ea si ca asta ii da dreptul sa calce in picioare sentimentele celor suficienti de naivi sa creada ca aparentele NU inseala.

Dar e si mai adevarat ca si eu sunt la fel... Poate in alt mod, la o alta scara, dar ma recunosc in ceea ce face, si in loc sa imi fie rusine, o lovesc si mai tare cu cuvinte...evident, in mod indirect, pentru ca sunt si eu ipocrita, nu o infrunt fata in fata. Cum se poate numi ceea ce fac eu daca nu un egocentrism monstruos? I-am dat sperante, l-am amagit, nu pentru ca l-as iubi sau pentru mi-as dori sa il fac fericit, ci pentru ca el ma iubeste cu disperare si asta ma incalzeste intr-un mod sinistru de placut. Singurul lucru care imi place la el e faptul ca ma iubeste pe mine.

As putea sa continui analiza asta la nesfarsit...Deja am lacrimi in coltul ochilor, tamplele imi zvacnesc si imi tremura putin mana pe tastatura.

Poate ar fi maibine sa inchei intr-o nota pozitiva...

Multumesc, persoana mentionata mai sus :) Nu te vei recunoste, asa cum nici eu nu as face-o, dar iti multumesc oricum pentru ca esti imperfecta intr-un mod atat de asemanator cu al meu. Iti multumesc ca mi-ai deschis ochii si mi i-ai indreptat cate propriile mele uratenii, catre felul meu monstruos de a fi.

Maine am sa incerc sa fiu putin mai modesta...
Maine am sa incerc sa ajut pe cineva care are nevoie, si nu am sa imi mangai orgoliul mai tarziu, cand imi voi aminti de asta.
Maine am sa incerc sa dau inapoi putin din toata iubirea pe care am primit-o pe nemeritate.
Maine am sa las de la mine.
Maine, am sa ma uit la ea si nu o sa-mi mai fie ciuda, nu am sa mai am resentimente fata de ea, pentru ca nu am sa ma mai vad pe mine insumi :)...Va fi, poate, un "maine" foarte indepartat, dar totusi, exista si acest "maine" :)