Si nu zic asta in felul conventional, in care isi iubeste aproape toata lumea orasul natal. Eu il iubesc asa cum iubesti un baiat, poate chiar mai adanc si mai organic decat atat.
Iubesc strazile pe care mi-am plimbat visele si dezamagirile, mai ales in zilelel lungi si caldute. Ador sa simt agitatia bulevardelor sau pustietatea stradutelor uitate de lume, pulsul asta ciudat si fascinant al orasului.
Plimbandu-ma, ii simt imbratisarea. Sentimentul de siguranta, de calm si de anything can happen e mai satisfacatopr decat orice altceva. Asa ca merg in continuare, picioarele ma duc singure pe strazi cunoscute pe care nu am mai mers niciodata.
Sub saruturile marunte ale stropilor de ploaie sau mangaiata de vant, orasul ma cuprinde in imensul lui suflet atat de abstract, dar totusi extrem de real...Aproape ca o certitudine, legatura mea cu el e mai puternica decat oricare alta pana acum. Pentru ca am lasat in el o parte din mine...
Sunt lucruri de o frumusete ireala pe care le vad doar cei care stiu unde sa se uite...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu