Nimic...

M-am lasat inghitita de voluptatea cuvintelor...Promisiuni negru pe alb. Incepusem sa cred in noi, cand m-am intrebat de ce o insiruire de litere pe un monitor, ceva atat de impersonal, m-ar putea face sa am incredere...

De multe ori am impresia ca imi scapa esenta lucrurilor printre degete. Ma agat de lucruri neinsemnate, de gesturi pe care poate tu nu ti le mai amintesti.

Mi s-a spus ca sunt indragostita...Ca te ascunzi dupa fiecare zambet al meu, ca imi luminezi privirea...Si poate ca sunt, pentru ca mi-e sete de sinceritate. Vrea sa fie totul simplu.

Ai zis ca nu vrei sa ma imparti cu nimeni, dar nu realizezi ca de fapt eu nu imi apartin nici macar mie...Si poate ca citind nici macar nu intelegi ce vreau sa spun, pentru ca tu nu pui mare pret pe vorbe...

Ce paradox, incepi sa semeni cu mine. Te contrazici singur...

Ce prostie...Probabil ca experienta a devenit un dezavantaj in cazul meu. Stiu prea bine cum se poate termina tot. Tu nu stii...Poate nu vrei sa te gandesti la asa ceva. Dar dupa apropae un an in care m-am pierdut de copilarie, tot ce vreau e sa ma privesti in ochi...

Am uitat ce vroiam sa zic...Mai bine termin. Sti, de fat am incredere ca am inceput sa fiu din nou copil :)