Mi-as dori...

Mi-as dori sa ma indragostesc inca o data. 

Sa pot sa te privesc in ochi si sa-mi alerge inima-n piept ca la maraton. 

Sa te sun doar ca sa-ti aud vocea. 

 Sa inchid ochii si sa te rog "Spune-mi o poveste."

 Sa ma pot gandi la tine atunci cand nu pot sa adorm. 

Sa ma trezesc dimineata cu o pofta nebuna de tine

vreau sa ne tinem mereu de mana. 

Sa te sarut ca sa iti inchid gura atunci cand spui vreo prostie.

 Sa nu mi se para niciodata ca ceea ce spui e o prostie.

 Sa am impresia ca nu exista doua persoane pe lumea asta care se cunosc mai bine.

 Sa mi se para dragut atunci cand te porti ca un copil.

 Sa simt ca ma potrivesc perfect in bratele tale. 

Sa nu ne putem dezlipi unul de altul. 

 Sa pot sa ma gandesc la tine atunci cand ma fac de rusine si sa spun "Nu sunt chiar atat de proasta...Tu ma iubesti."

 Sa mergem impreuna pe strada si sa stiu ca sunt mai fericita decat fiecare persoana pe langa care trecem. 

 Sa ne sarutam mereu, peste tot, fara sa ne pese de lumea care se holbeaza.

 Sa te iubesc.

  Iarta-ma...am incercat. Am sperat ca daca vreau sa iubesc, pot. Incep sa ma conving ca nu sunt numai proasta, ci si cruda.

...who the real monsters are.

 De fapt suntem noi.

Zilele trecute vorbeam de rau pe cineva. Spuneam ca e superficiala si egocentrica, ipocrita, prefacuta, alunecoasa, si lista poate continua la infinit.

M-am oprit pentru o secunda si am realizat cu infiorare ca ma aflu in fata unei oglinzi de balci - o judecam atat de aspru pentru ca imi vedeam propriile defecte in ea, deformate, unele amplificate, altele nu.

"La un moment dat toat prefacatoria, toata ipocrizia, toata uratenia o sa iasa la suprafata, si atunci va fi singura" imi spuneam eu, dezamagita ca am avut incredere in ea, scarbita de aparenta ei amabilitate fata de mine, care persista pana in momentul de fata. Apoi mi-am dat seama ca, de fapt, mi-e frica ca se va intampla la fel si cu mine...

Of, ce greu mi-e sa scriu, nu stiu de unde sa incep.

E adevarat. E intr-adevar egocentrica, e lipsita de orice fel de modestie, are impresia ca intregul univers trebuie sa o venereze pentru frumusetea ei, ca i se cuvine tot, ca nimnei nu e suficient de bun pentru ea si ca asta ii da dreptul sa calce in picioare sentimentele celor suficienti de naivi sa creada ca aparentele NU inseala.

Dar e si mai adevarat ca si eu sunt la fel... Poate in alt mod, la o alta scara, dar ma recunosc in ceea ce face, si in loc sa imi fie rusine, o lovesc si mai tare cu cuvinte...evident, in mod indirect, pentru ca sunt si eu ipocrita, nu o infrunt fata in fata. Cum se poate numi ceea ce fac eu daca nu un egocentrism monstruos? I-am dat sperante, l-am amagit, nu pentru ca l-as iubi sau pentru mi-as dori sa il fac fericit, ci pentru ca el ma iubeste cu disperare si asta ma incalzeste intr-un mod sinistru de placut. Singurul lucru care imi place la el e faptul ca ma iubeste pe mine.

As putea sa continui analiza asta la nesfarsit...Deja am lacrimi in coltul ochilor, tamplele imi zvacnesc si imi tremura putin mana pe tastatura.

Poate ar fi maibine sa inchei intr-o nota pozitiva...

Multumesc, persoana mentionata mai sus :) Nu te vei recunoste, asa cum nici eu nu as face-o, dar iti multumesc oricum pentru ca esti imperfecta intr-un mod atat de asemanator cu al meu. Iti multumesc ca mi-ai deschis ochii si mi i-ai indreptat cate propriile mele uratenii, catre felul meu monstruos de a fi.

Maine am sa incerc sa fiu putin mai modesta...
Maine am sa incerc sa ajut pe cineva care are nevoie, si nu am sa imi mangai orgoliul mai tarziu, cand imi voi aminti de asta.
Maine am sa incerc sa dau inapoi putin din toata iubirea pe care am primit-o pe nemeritate.
Maine am sa las de la mine.
Maine, am sa ma uit la ea si nu o sa-mi mai fie ciuda, nu am sa mai am resentimente fata de ea, pentru ca nu am sa ma mai vad pe mine insumi :)...Va fi, poate, un "maine" foarte indepartat, dar totusi, exista si acest "maine" :)
 

 

I've dreamt of you...

Intr-o noapte fierbinte de august, cu privirea incetosata de valuri si de soare si cu cearsafurile pline de nisip, am inchis ochii...Fluturii de lumina portocalii si violet din spatele pleoapelor mele s-au innecat incet intr-un negru cetos si opac, mi s-au ingreunat incet bratele si picioarele vlaguite de prea mult inot, dar apoi s-au facut din ce in ce mai usoare pana cand nu le-am mai simtit...

M-am trezit brusc mergand pe o strada aglomerata in Bucuresti...stiam ca e Bucuresti asa cum stiam ca tu esti cel care merge in fata mea. Intre noi 3 metri de asfalt, lumina orbitoare a soarelui care inunda strada si un aer incins, prafos, asa cum se respira pe timp de vara in capitala. Te-am recunoscut dupa felul in care mergi, dupa arcuirea spatelui si dupa fiorul care m-a cuprins instantaneu...Te-am visat...

Am grabit pasul si te-am atins pe umar...Te-ai intors incet spre mine, si desi te vedeam ca prin ceata, simteam, fiecare fibra a trupului meu simtea ca esti tu. Am mers unul langa altul, tu imi vorbeai despre matusa la care stai, despre scoala...ne-am oprit in fata unei porti verzi, cu vopseaua scorojita pe alocuri. Ai deschis-o cu greu, apasand pe clanta veche si mi-ai luat-o inainte. M-ai rugat sa stau jos, eram numai noi doi...Te-am visat si m-ai dus acasa la ai tai...

Asezata pe o banca, sub bolta de vita de vie care filtra razele soarelui-soarele obsedant, omniprezent, care iti facea bratul bronzat sa straluceasca straniu-te-am privit in timp ce imi vorbeai in continuare, cu aceleasi ticuri verbale si obsesii marunte pe care le cunosc de atata amar de timp...Ti-ai pus mana peste a mea fara sa te opresti din vorbind si m-ai intrebat, cu vocea aia calda care imi face sufletul sa se stranga " Si...acum e momentul cand ne impacam, nu?" Te-am visat vorbindu-mi asa cum imi vorbeai inainte...

Intre buzele noastre aerul se comprima incet, ai suras cand ti-am atins obrazul cu genele si ti-ai lipit surasul de gura mea, agonizant de incet...Iti asteptam sarutul tremurand.

Stiam ca visez, as fi putut deschide ochii...As fi putut sa ma scutesc de melancolie, dar stiam ca sentimentul care va urma merita pretul asta. Urma sa simt ceea ce niciunul din cei care au urmat dupa tine nu au reusit sa ma faca sa simt...Te-am visat sarutandu-ma...

Insetata de tine, am inchis ochii...ne cunoastem atat de bine incat totul decurge din instinct, de parca degetele tale se amesteca in parul meu independent de vointa ta, tragandu-mi capul pe spate, la fel cum cealalta mana imi cuprinde curbura spatelui...Ma cunosti si te cunosc, pana si acum, in alta realitate... Stiu cum iti place sa iti asez usor palma pe gat si sa ma lipesc de tine atunci cand ma saruti lung, cum zambesti atunci cand de-abia ma desprind de tine, ametita si cu gustul tau pe buze. Mai tii minte cum uneori ramaneam amandoi cu respiratia taiata, dar ma strangeai si mai tare, de parca ai fi vrut sa ramanem lipiti?...un animal bizar cu patru maini, doua capete si o singura inima...Te-am visat tinandu-ma in brate...

Am savurat ultimul fior electric care m-a strabatut...stiam ca in lumea aceea onirica am fi ajuns si mai departe, ca mainile tale inca imi mai stiu corpul pe de rost, am citit-o in privirea ta, in felul in care te miscai pe langa mine atunci cand ne-am vazut dupa tot ce (nu) s-a intamplat...

Cu un efort de vointa m-am smuls din vis, am deschis ochii larg, ca si cum m-as fi trezit dintr-un cosmar...Dimineata intrase pe geamul ingust, imi imbibase cearsafurile de lumina si le infierbantase. Senzualitatea arzatoare a marii, oboseala fizica si psihica, saptamana din strainatate a sfaramat lacatele pe care le mintea mea le puses, constiincioasa, "sertarului" in care tin amintirile cu tine. M-am simtit goala, dar nu la modul dureros, ci goala si proaspata ca o foaie de hartie...Tensiunea tulburatoare m-a doborat pentru o noapte s-a disipat in aerul incins si proaspat...

E 13 august. M-am ridicat de pe perna cu miscari de pisica adormita, am privit cerul pentru o clipa, iar cand am atins cu talpile podeaua am realizat ca m-am vindecat definitiv de tine.

You can't always get what you want...

...but sometimes you might find you get what you need :)

Ultimele saptamani au fost...off...frumoase intr-un fel straniu si greu de inteles. Pana si reintalnirea cu persoana pe care am iubit-o un an si ceva a fost relativ lipsita de resentimente din partea mea. A avut meritul de a-mi aduce aminte de o perioada insorita si pupacioasa a vietii mele :)

In orice caz...Nu imi pare rau ca lucrurile nu au mers conform planului, ba chiar am realizat ca uneori primim exact lucrurile de care avem nevoie...de prieteni, de zambete, de pepene galben si rosii proaspete...si de dragoste :)

When it fell something died...

Cum pot sa incerc sa privesc numai inainte cand tu ma tragi de maneca?
Nu ai auzit de Orfeu si Euridice? Daca intorc capul suntem pierduti...

Sunt mandra de mine. Am invatat ceva din nedreptate. Am capul sus si nu o sa mi-l aplece nimeni :)

Breathe in...Breathe out...

 In casa asta atmosfera e toxica...E o tensiune oribila, examenele mele si ale lu frate'meu, maica'mea care e mai stresata decat amandoi la un loc si vremea asta oribila care ne pleosteste total.
 Pe de alta parte, eu incerc sa-mi gasesc un fel de "safe place"...Un loc in mine insami in care sa am liniste, racoare si motivatia necesara sa termin variantele la mate. Calculatorul meu antic has just broke down, asa ca ma adancesc si mai tare in semi-izolarea din ultimele luni, mai ales ca cum nu mai merg la scoala, asa ca mi-am petrecut ultima saptamana in pijamale, mancand tot felul de chestii bizare de prin frigider si uitandu-ma la House M.D. cu culegerea de mate pe genunchi.
 Desi diriga ne-a implorat sa nu iesim din casa ( dus, dom'le, cartea in fata, mananci dom'le, cartea in fata), incerc sa scap de bombanitul constant al lui bunica-mea si sa dau jos chestiile pe care le mananc din plictiseala mergand ori pe la sala ori cu bicicleta alaturi de diverse persoane mai mult sau mai putin simpatice.
 Cred ca sunt putin hooked on endorphins in ultima vreme. Adica ador sentimentul pe care iti arunci hainele ude si te bagi in dus dupa 2 ore in care ti-ai golit capul si ti-ai facut praf corpul :)). Sau somnul ala de dupa 15 km de pedalat.
 Plus, plus, PLUUUS...ca in ultima vreme imi pun tot sarmul si o parte din inteligenta (ce mai ramane dupa variante) la lucru pentru cineva care chiar merita. Mi-a lipsit sentimentul, mai ales ca provocarea e destul de mare ( very smart guy, too gentleman-ish ) si eu am nevoie de self-assurance si de pupici :)
 OK, OK....deci in concluzie...

 Cred ca toate momentele stresante isi au rolul lor. Fiecare reactioneaza foarte diferit, de aceea nu ar trebui sa judecam sau sa fim judecati acum, cand nici noi nu mai stim ce e cu noi...
 Asa ca dragii mei colegi, daca vreunul din voi citeste, respirati si duceti-va ( macar cu gandul ) acolo unde sunteti doar voi ( si culegerea, desigur :)) ). Vizualizati-va in septembrie, in a9-a, la liceul al care vreti voi, cu colegi/colege hot si super de treaba si profi care dau numai zece... Stergeti-va din vocabular cuvintele : dezamagire, esec, greseala, voi-intra-la-auto...Si acum puneti mana pe carte si invatati.
  Poate veti fi la fel de stresati in continuare, dar asta e... Macar ati incercat.

I bust the windows out your car
And no, it didn’t mend my broken heart
I'll probably always have these ugly scars
but right now I don’t care about that part.

 Nu ti-am mai aruncat decat o privire inainte sa ma hotarasc...Ti-am spart parbrizul, si o data cu el am dat naibii tot.

  Poate ca nu la propriu, dar cred ca ai fi preferat asta de o mie de ori. Incet si calculat, am calcat pe fiecare urma din orgoliul tau nemasurat cu care ai intrat in lupta asta...Iti stiu toate slabiciunile, slabiciunile pe care le iubeam, care ma faceau sa cred ca te pot proteja si eu de ceva, nu numai tu pe mine...Acum profit de ele fara sa-mi fie frica, le intorc impotriva ta si te lovesc acolo unde te doare mai tare.

 Poate ca te-am lasat perplex, se-asta nu ai putut sa ripostezi...Poftim, incearca sa te razbuni...te provoc sa lovesti in persoana careia i-ai inselat orice asteptare. Acum stau aici, cu gandurile strapunse de cioburile a ceea ce a fost intre noi...

You should feel lucky that was all I did

Sa iti vibreze sufletul in ritmul unui cantec predestinat, al unui cantec intamplator...

Glasul gutural al viorii, cald, intunecat si departat, pare, in mod paradoxal, ca izvoraste din mine. Il simt picurandu-mi in suflet o otrava dulce, amortitoare, care imi inunda venele, imi paralizeaza muschii, imi trezeste sufletul. Inima imi bate odata cu tactul lenes al melodiei, fiecare respiratie mi se amesteca in valsul neobisnuit al clipei care trece prin mine.

 Si din nou, vioara...Cu trupul ei elegant, de femeie,cu sunetul coardelor care ma sfasie si ma aduna la loc, bucata cu bucata...Simt cum ma izbeste dureros pe pamant, iar apoi ma ridica spre un cer mai alabstru decat as putea visa vreodata.

 Incep sa ma intreb daca nu exista ceva mai mult decat lumea naostra materiala, decat inevitabilul concret in jurul caruia ne invartim existenta...O intrebare retorica de vreme ce o vioara e in stare sa ma desfaca strat cu strat si sa ma aduca mai aproape de mine decat ma fost vreodata...

The stranger...

 In fiecare dimineata nenorocita a ultimei luni, circumstantele m-au obligat sa ma trezesc mult prea devreme...Ca si cum asta nu ar fi de ajuns, temperaturile sunt insuportabile in cel mai autentic sens al cuvantului. Lumina chioara a diminetii de februarie, senzatia iminenta ca iti vor ingheta pometii, frigul care reuseste cumva sa treca prin cele 'nspe mii de straturi de haine si sa iti alunece pe piele.
 In mod ciudat, unul din putinele lucruri care te fac sa te simti mai bine la -20 de grade, asteptand autobuzul de 6.37 e faptul ca nu esti singur in statie. Totusi, nu stii niciodata pe cine gasesti sub prelata cenusie din statie... Uneori ma bucur de compania unor muncitori draguti ( nu de-aia care fluiera dupa tine pe strada), cu hainele patate de var, abia trecuiti de douazeci de ani, alteori am ocazia sa admir doua doamne respectabile la vreo patruzeci si cinci de ani, bune prietene, care palavragesc vesele asteptand autobuzul care le duce la munca...Sunt si straini pe care ii cunosc mai putin, uneori fete de varsta mea, cu muzica in casti si gluga pe ochi, studenti, excursionisti...

 E surprinzator cum asteptarea infrigurata ne aduce oarecum mai aproape, desi nu ne cunoastem. Simti o usoara simpatie pentru cel care indura aceleasi suplicii ca si tine, la o ora imposibila, asteptand acelasi autobuz scartaitor.

 Totusi, din grupul acesta de persoane necunoscute pe care am ajuns sa le cunosc in fiecare dimineata se desprinde cineva care ma intriga, in mod inexplicabil. E in statie lunea, miercurea si joia, pe la 6.30, imbracat foarte gros, cu fularul tras peste obraji, caciula peste urechi si ghiozdanul in spate. Facem impreuna drumul spre liceu de prin noiembrie ( cel putin de atunci l-am observat ), si lucrurile decurg cam identic de fiecare data: in statie ne aruncam ocheade, in autobuz ii simt privirea atunci cand crede ca nu sunt atenta, dar atunci cand coboram, practic o ia la fuga. Mege super repede in fata mea, si eu ma chinui sa il ajung din urma, insa nu reusesc pentru ca sunetul pasilor mei pe asfalt il face sa mearga parca mai repede. De cele mai multe ori are un avans de 2 metri in momentul cand intru pe poarta, cu rasuflarea taiata...Stiu sigur ca o face intentionat, desi nu pot decat sa-mi imaginez ce e in mintea lui, "it's our little game"...
 Si totusi, de ce baiatul asta de clasa a 10a, cu parul ciufulit si ondulat, care pare genul timid si cuminte? Sincera sa fiu habar nu am, dar e ceva straniu care ma trage spre el...Poate in zambetul imperceptibil pe care il are cand trece pe langa mine pe hol sau cand ma vede in curte...
Poate e doar in capul meu...dar totusi trebuie sa vorbesc cu el...

                                          I must get to know my stranger..

Nu e vina mea...

 FAC CE-MI SPUNE INIMA :)

 Daca ai avut o zi proasta, zambeste...

 Cand sunt cu tine, si ma simt bine, fac ce-mi spune inima...
 Stiu ca suna cliseic, dar serios...putea fi mai rau.
 Marea-i albastra…Tu esti frumoasa, asta-mi spune inima...
 Lasa-ma sa te conving ca "today is the day you JUST DON'T GIVE A FUCK"

Astazi, este soare afara, e primavara! Fac ce-mi spune inima…
Si ce daca e o vreme de cacat?...AZI E SOARE AFARA, MAI!

Baby, cand ma uit pe fereastra lumea-i a noastra, asta-mi spune inima!
Si ce daca v-ati certat?...TREZESTE-TE, si spune-i ca e fraier(a).

Nu ma-ntreba tot ce-mi spune inima,e vina mea…Fac ce-mi spune inima!
Chiar asa? ce drept are el sa te intrebe? :P Daca te enerveaza inchide-i gura.

Ma iei de mana, mergem… spre luna. Asta-mi spune inima!
Si na, nu v-ati dus...Mare chestie, nici nu era as misto locu' daca ma intrebi pe mine.

Am o idee…Calea lactee!Asta-mi spune inima...
Vezi, ai gasit...

Nu ma-ntreba tot ce-mi spune inima, e vina mea…Fac ce-mi spune inima!
EXACT, EXACT...acum, da volumul la maxim si tipa :)




ASTAZI ESTE SOARE AFARA! E PRIMAVARA! ASTA-MI SPUNE INIMAAAA!