I bust the windows out your car
And no, it didn’t mend my broken heart
I'll probably always have these ugly scars
but right now I don’t care about that part.

 Nu ti-am mai aruncat decat o privire inainte sa ma hotarasc...Ti-am spart parbrizul, si o data cu el am dat naibii tot.

  Poate ca nu la propriu, dar cred ca ai fi preferat asta de o mie de ori. Incet si calculat, am calcat pe fiecare urma din orgoliul tau nemasurat cu care ai intrat in lupta asta...Iti stiu toate slabiciunile, slabiciunile pe care le iubeam, care ma faceau sa cred ca te pot proteja si eu de ceva, nu numai tu pe mine...Acum profit de ele fara sa-mi fie frica, le intorc impotriva ta si te lovesc acolo unde te doare mai tare.

 Poate ca te-am lasat perplex, se-asta nu ai putut sa ripostezi...Poftim, incearca sa te razbuni...te provoc sa lovesti in persoana careia i-ai inselat orice asteptare. Acum stau aici, cu gandurile strapunse de cioburile a ceea ce a fost intre noi...

You should feel lucky that was all I did

Sa iti vibreze sufletul in ritmul unui cantec predestinat, al unui cantec intamplator...

Glasul gutural al viorii, cald, intunecat si departat, pare, in mod paradoxal, ca izvoraste din mine. Il simt picurandu-mi in suflet o otrava dulce, amortitoare, care imi inunda venele, imi paralizeaza muschii, imi trezeste sufletul. Inima imi bate odata cu tactul lenes al melodiei, fiecare respiratie mi se amesteca in valsul neobisnuit al clipei care trece prin mine.

 Si din nou, vioara...Cu trupul ei elegant, de femeie,cu sunetul coardelor care ma sfasie si ma aduna la loc, bucata cu bucata...Simt cum ma izbeste dureros pe pamant, iar apoi ma ridica spre un cer mai alabstru decat as putea visa vreodata.

 Incep sa ma intreb daca nu exista ceva mai mult decat lumea naostra materiala, decat inevitabilul concret in jurul caruia ne invartim existenta...O intrebare retorica de vreme ce o vioara e in stare sa ma desfaca strat cu strat si sa ma aduca mai aproape de mine decat ma fost vreodata...

The stranger...

 In fiecare dimineata nenorocita a ultimei luni, circumstantele m-au obligat sa ma trezesc mult prea devreme...Ca si cum asta nu ar fi de ajuns, temperaturile sunt insuportabile in cel mai autentic sens al cuvantului. Lumina chioara a diminetii de februarie, senzatia iminenta ca iti vor ingheta pometii, frigul care reuseste cumva sa treca prin cele 'nspe mii de straturi de haine si sa iti alunece pe piele.
 In mod ciudat, unul din putinele lucruri care te fac sa te simti mai bine la -20 de grade, asteptand autobuzul de 6.37 e faptul ca nu esti singur in statie. Totusi, nu stii niciodata pe cine gasesti sub prelata cenusie din statie... Uneori ma bucur de compania unor muncitori draguti ( nu de-aia care fluiera dupa tine pe strada), cu hainele patate de var, abia trecuiti de douazeci de ani, alteori am ocazia sa admir doua doamne respectabile la vreo patruzeci si cinci de ani, bune prietene, care palavragesc vesele asteptand autobuzul care le duce la munca...Sunt si straini pe care ii cunosc mai putin, uneori fete de varsta mea, cu muzica in casti si gluga pe ochi, studenti, excursionisti...

 E surprinzator cum asteptarea infrigurata ne aduce oarecum mai aproape, desi nu ne cunoastem. Simti o usoara simpatie pentru cel care indura aceleasi suplicii ca si tine, la o ora imposibila, asteptand acelasi autobuz scartaitor.

 Totusi, din grupul acesta de persoane necunoscute pe care am ajuns sa le cunosc in fiecare dimineata se desprinde cineva care ma intriga, in mod inexplicabil. E in statie lunea, miercurea si joia, pe la 6.30, imbracat foarte gros, cu fularul tras peste obraji, caciula peste urechi si ghiozdanul in spate. Facem impreuna drumul spre liceu de prin noiembrie ( cel putin de atunci l-am observat ), si lucrurile decurg cam identic de fiecare data: in statie ne aruncam ocheade, in autobuz ii simt privirea atunci cand crede ca nu sunt atenta, dar atunci cand coboram, practic o ia la fuga. Mege super repede in fata mea, si eu ma chinui sa il ajung din urma, insa nu reusesc pentru ca sunetul pasilor mei pe asfalt il face sa mearga parca mai repede. De cele mai multe ori are un avans de 2 metri in momentul cand intru pe poarta, cu rasuflarea taiata...Stiu sigur ca o face intentionat, desi nu pot decat sa-mi imaginez ce e in mintea lui, "it's our little game"...
 Si totusi, de ce baiatul asta de clasa a 10a, cu parul ciufulit si ondulat, care pare genul timid si cuminte? Sincera sa fiu habar nu am, dar e ceva straniu care ma trage spre el...Poate in zambetul imperceptibil pe care il are cand trece pe langa mine pe hol sau cand ma vede in curte...
Poate e doar in capul meu...dar totusi trebuie sa vorbesc cu el...

                                          I must get to know my stranger..

Nu e vina mea...

 FAC CE-MI SPUNE INIMA :)

 Daca ai avut o zi proasta, zambeste...

 Cand sunt cu tine, si ma simt bine, fac ce-mi spune inima...
 Stiu ca suna cliseic, dar serios...putea fi mai rau.
 Marea-i albastra…Tu esti frumoasa, asta-mi spune inima...
 Lasa-ma sa te conving ca "today is the day you JUST DON'T GIVE A FUCK"

Astazi, este soare afara, e primavara! Fac ce-mi spune inima…
Si ce daca e o vreme de cacat?...AZI E SOARE AFARA, MAI!

Baby, cand ma uit pe fereastra lumea-i a noastra, asta-mi spune inima!
Si ce daca v-ati certat?...TREZESTE-TE, si spune-i ca e fraier(a).

Nu ma-ntreba tot ce-mi spune inima,e vina mea…Fac ce-mi spune inima!
Chiar asa? ce drept are el sa te intrebe? :P Daca te enerveaza inchide-i gura.

Ma iei de mana, mergem… spre luna. Asta-mi spune inima!
Si na, nu v-ati dus...Mare chestie, nici nu era as misto locu' daca ma intrebi pe mine.

Am o idee…Calea lactee!Asta-mi spune inima...
Vezi, ai gasit...

Nu ma-ntreba tot ce-mi spune inima, e vina mea…Fac ce-mi spune inima!
EXACT, EXACT...acum, da volumul la maxim si tipa :)




ASTAZI ESTE SOARE AFARA! E PRIMAVARA! ASTA-MI SPUNE INIMAAAA!

Adevarul este...

 ...ca si eu prefer pisicile.
 Prefer dramele poeziilor de dragoste
 deci prefer sa ma lovesc, nu sa ma mint.
 Prefer sinceritatea brutala minciunilor frumoase.
 Prefer sa alerg in loc sa dansez.
 Prefer sa cred ca totul e magie
 in loc sa cred ca nimic nu e magie.
 Prefer sa ignor dezamagirile.
 Prefer ciocolata
 si sentimentul pe care il ai
 cand asculti o persoana care stie ce este viata.
 Prefer sa merg cu autobuzul,
 prefer cititul.
 Prefer plimbarile si filmele vechi,
 prefer mainile expresive si ochii verzi,
 Prefer marea.
 Prefer vocile joase, usor aspre
 si timbrul special pe care il au soaptele.
 Prefer un prost fericit unui geniu nefericit,
 desi lucrurile se schimba atunci cand e vorba de mine.
 Prefer movul.
 Prefer arsita frigului paralizant,
 prefer caracterul la un barbat si bunatatea la o femeie.
 Prefer sa dau tot numai cand am certitudinea ca voi primi ceva inapoi.
 Prefer sa intri tu in vorba cu mine.
 Prefer sa merg cu trenul,
 sa ascult muzica si sa fredonez cand nu ma aude nimeni.
 Prefer sa caut, si nu sa gasesc
 prefer sa mint, si nu sa fiu mintita,
 prefer dezordinea ordonata.
 Prefer sa imi traiesc viata pe zile.


 

Daca te gandesti sa renunti...

...citeste ce spune Gabriel García Márquez...

Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.

As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste gheata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor…

Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata… N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.
Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.

Uneori...

...e greu sa faci ce trebuie.
...ma simt atat inimaginabil de mica, de parca nimic din ceea ce fac nu inseamna si n-o sa insemne nimic pentru nimeni.
...mor de frica la gandul ca la un moment dat n-o sa-si mai aminteasca nimeni de mine.
 ...nu imi vine sa cred ca nimeni nu stie unde mergem si ce se intampla dupa, nici macar oamenii destepti, nici macar oamenii fericiti.
 ...ma intreb daca o sa ma poate convinga cineva sa fac ceva.

 The hell with your pity, I knew what I got into...You can flatter yourself thinking that I'll be crushed, but I knew it way before you did...So quit having this "oh, you poor little girl...I'll never hurt you sweety" attitude and...just go.

Ca mersul pe sarma

Atunci cand ai impresia ca te scufunzi si te ridici fara sa stii de ce, vrei sa te agati de ceva, ai nevoie de un drum, de o directie, simti nevoia sa calci pe pamant tare.

 Poti sa incerci sa te ascunzi, sa te convingi, sa dai din maini disperat incercand sa te mentii la suprafata, sa respiri...Sau poti sa alegi calea cea mai simpla si cea mai complicata in acelasi timp si sa accepti sa te ia cineva de mana si sa te impinga intr-o directie, sa iti dea un sens...

Dumnezeu e ca mersul pe sarma. Partea buna e ca exista numai o directie.

No doubt in my mind where you belong.

  I guess I can live with the thought that this really was NOTHING.
 
 Truth hurts, the way cleaning up a wound or getting a torn out does. It's the kind of pain that feels the worst, but goes away faster than you think.

 So what if everything I thought was right is slowly turning into smoke and flying away like...shit...this was supposed to be perfect, but it isn't. It really turns out that everything I thought was real between me and you was just nothing, and I just can't understand what's there anymore.


You say I'm over-thinking, I say I'm just thinking about it, while you ignore it. Or take it as it is. That's ok, because the truth is I would miss your eyes...and your smile...

I won't lie, I'll leave if I'm sure there's anything better out there, but for now I'm just sitting here, thinking about what Bob Dylan wanted to say in this song...

Esti minora?

Sunt pe pilot automat de 2 saptamani. Ma tarasc dinspre casa spre scoala si inapoi, fara sa stiu cat e ceasul sau ce zi este. Nici macar nu sunt in stare sa invat, imi petrec dupamiezele libere prabusita pe canapea, citind, dormind sau uitandu-ma la televizor...

E o atmosfera aberanta de dimineata. Cerul parca se scurge pe fereastra, afara e frig, intuneric si pustiu...Pe la pranz, cand ma intorc acasa, e cald. Soarele te sufoca, parjoleste trotuarele, te face sa vrei sa urlii...

La scoala, niciodata nu se shimba nimic, poate ca suntem doar mai sictirti anul asta. Nu poate nimeni sa incerce sa acopere cu cuvinte complicate ("decizii";"performanta";"hotarator") faptul ca pana la urma ficare isi stie locul, si dincoplo de reforme, teste si inovatii, pana la urma tot trebuie sa inveti inuman de mult si fara rost.
                    "În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână 
                     Orăşenii, pe trotuare, 
                     Merg ţinându-se de mână, 
                     Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
                    De sub vechile umbrele, ce suspină
                    Şi se-ndoaie ,
                    Umede de-atâta ploaie,
                    Orăşenii pe trotuare 
                    Par păpuşi automate, date jos din galantare."