Atunci cand ai impresia ca te scufunzi si te ridici fara sa stii de ce, vrei sa te agati de ceva, ai nevoie de un drum, de o directie, simti nevoia sa calci pe pamant tare.
Poti sa incerci sa te ascunzi, sa te convingi, sa dai din maini disperat incercand sa te mentii la suprafata, sa respiri...Sau poti sa alegi calea cea mai simpla si cea mai complicata in acelasi timp si sa accepti sa te ia cineva de mana si sa te impinga intr-o directie, sa iti dea un sens...
Dumnezeu e ca mersul pe sarma. Partea buna e ca exista numai o directie.
I guess I can live with the thought that this really was NOTHING.
Truth hurts, the way cleaning up a wound or getting a torn out does. It's the kind of pain that feels the worst, but goes away faster than you think.
So what if everything I thought was right is slowly turning into smoke and flying away like...shit...this was supposed to be perfect, but it isn't. It really turns out that everything I thought was real between me and you was just nothing, and I just can't understand what's there anymore.
You say I'm over-thinking, I say I'm just thinking about it, while you ignore it. Or take it as it is. That's ok, because the truth is I would miss your eyes...and your smile...
I won't lie, I'll leave if I'm sure there's anything better out there, but for now I'm just sitting here, thinking about what Bob Dylan wanted to say in this song...
Sunt pe pilot automat de 2 saptamani. Ma tarasc dinspre casa spre scoala si inapoi, fara sa stiu cat e ceasul sau ce zi este. Nici macar nu sunt in stare sa invat, imi petrec dupamiezele libere prabusita pe canapea, citind, dormind sau uitandu-ma la televizor...
E o atmosfera aberanta de dimineata. Cerul parca se scurge pe fereastra, afara e frig, intuneric si pustiu...Pe la pranz, cand ma intorc acasa, e cald. Soarele te sufoca, parjoleste trotuarele, te face sa vrei sa urlii...
La scoala, niciodata nu se shimba nimic, poate ca suntem doar mai sictirti anul asta. Nu poate nimeni sa incerce sa acopere cu cuvinte complicate ("decizii";"performanta";"hotarator") faptul ca pana la urma ficare isi stie locul, si dincoplo de reforme, teste si inovatii, pana la urma tot trebuie sa inveti inuman de mult si fara rost.
"În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână Orăşenii, pe trotuare, Merg ţinându-se de mână, Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână, De sub vechile umbrele, ce suspină Şi se-ndoaie, Umede de-atâta ploaie, Orăşenii pe trotuare Par păpuşi automate, date jos din galantare."
AND I'M BACK :) Si totul pare ciudat...Presimt ceva fi9arte urat, ca sa nu mai spun ca incepe scoala. Si imi pare rau ca dupa Venetia, Florenta, Viena si Paris, eu inca sunt aici, intr-un loc mic in care nothing ever happens :)
Deci acum ascult ceva care sa ma faca sa ma simt mai bine.
Uneori mai indragostesc de o voce atat de profund si salbatic incat raman uimita de mine insami.
Stiu ca prima mea dragoste a fost Freddy Mercury. Am impresia ca vocea lui vine din suflet, nu din plamani :) In concert, mii de oameni sunt la picioarele lui, vrajiti de o voce venita parca din alta lume. De fiecare data cand il ascult am fluturasi in stomac si simt ca traiesc.
Mai mult de atat, cantecele lui imi dau putereqa sa ma ridic si sa zambesc. Si asta e cel mai important, e SCOPUL pe care ar trebui sa-l aiba orice muzicican.
Dar cel mai important, ascult Queen can
"If people bring so much courage to this world the world has to kill them to break them, so of course it kills them."
Pentru ca e o relatare personala, sincera, clara, lipsita de artificii pur decorative a unei relatii in timpul Primului Razboi Mondial.
Pentru ca naratorul si personajul principal, un locotenent american care lupta pe frontul italian ( a.k.a Henry ) traieste razboiul considerand gloria, curajul si onoarea obscene pe langa datele concrete. Care isi face datoria pana acolo unde il indeamna constiinta, iar apoi se duce acolo unde ii spune inima.
Pentru ca englezoiaca Catherine Barkley e puternica si slaba in acelasi timp. Pentru ca incepe prin a cauta iluzia iubirii, iar atunci cand descopera dragostea adevarata, devine ea insasi o iluzie.
Pentru ca jocul calculat al seductiei la inceput, nevoia de dragoste a protagonistilor, se metamorfozeaza in ceva atat de real si de adanc incat nu le e frica de nimic cat sunt impreuna.
Pentru ca Henry reprezinat pentru mine, barbatul cu caracter, care stie sa piarda si sa castige, care lupta cu o demnitate sincera, fara ipocrizie. Pentru ca Catherine e nebuna, disperata, pierduta...dar perfecta in acelasi timp.
...unele persoane inseamna infinit de mult pentru mine.
Raman cu atat de putin daca dau la o parte amintirile frumoase pe care le am cu cineva.
As fi mult mai pierduta in lumea asta mare daca nu as sti ca am norocul sa fiu prietena cu cea mai amuzanta, pesimista, stresata, incredibil de minunata persoana de pe planeta.
Retraiesc acelasi sentiment indescriptibil de fiecare data cand vorbesc cu acel cineva...Probabil asa se simt piesele de puzzle sau sosetele din aceiasi pereche :))
E oribil sa te gandesti ca la un moment dat persoana alaturi de care ai trait atatea ( teste, stres, alte teste, bioloaga, omg-am-luat-opt, doamna mreana, imi-sta-bine-parul?) n-o sa mai fie atat de aproape. Si ca la un moment dat poate n-o sa mai sti nimic de ea.
Si, desi sunt sigura ca totul o sa fie foarte ok, vreau doar ca persoana in cauza sa stie cat de mult ii multumesc pentru toate amintirile frumoase...Nu prea gasesc cuvinte sa descriu exact cat de importanta e pentru mine. Tot ce sunt in stare sa spun e ....iti amintesti dehug-ul ala cand am aflat ca a e bolnav domnul Oancia? iti amintesti de atunci cand am fost la gradina zoologica si radeam de porcii aia ciudati? iti amintesti de cat am ras in excursia de la Deva? :)) Stiu sigur caiti amintesti si eu una sper sa nu uit niciodata :))
cel mai tare ma doare ca o sa te topesti la un moment dat. o sa te topesti printre sirurile de arbori de pe marginea soselei atunci cand n-o sa am ce face in masina. privind fara sa vad pe fereastra si gandindu-ma la tine asa cum ma gandesc azi la altii.
Finally, am intrat si eu in normal...Adica aproape.
Corpul meu tine mortis sa compenseze toate orele de nesomn din ultima saptamana si se incapataneaza sa doarma 12 ore zilnic...
Pe de alta parte, are si dreptate sa se revolte...De la cele 30-35 de grade din Italia la astea 15-20 de aici e o diferenta orbila...
Partea buna este...Ca am avut parte de o experienta foarte constructiva...Nu m-am distrat la maxim, asa cum speram, dar am invatat...
Am vazut lucruri care mi-au taiat respiratia. Lucruri pe care multi n-or sa le vada niciodata, si asta imi da fiori...
Dintre oamenii pe care i-am cunoscut, cativa mi-au ramas inminte ca fiind intradevar speciali..
Am respirat, pentru cateva zile, aerul unei alte vieti...M-am desprins, oarecum, de universul mic si penibil centrat in jurul meu, si am reusit sa vad si sa simt altceva...
Probabil acum eu sunt cu fundul la soare, pe plaja...Si scriua sta de dinainte, ca sa iti amintesc ca suntem impreuna de o eternitate ( adica un an, dar in fine )...
Desi melodia din post e cam pentru fete, ar fi dragut sa o asculti macar pentru versuri...Nici eu nu puteam sa le scriu mai bine... Wherever you go
Whatever you do
I will be right here waiting for you :)
Te iubesc, te iubesc, te iubesc :) Si de-abai astept sa vin si sa ne vedem :)
