:)

E luni dimineata, am o tona de teme si teste si am un presentiment ca sptamana asta o sa fie de cacat. Dar eu sunt foarte chill :) Mai um umpic si mor de ras :))

Boys :))

Nu am pretentia sa fi stiut vreodata ce e iubirea. La urma urmei, la varsta asta e penibil sa vorbesti despre iubire cand de-abia incepi sa iti dai seama ce si cum e viata.
Oricum, pana acum am fost foarte apropiata de trei persoane ( scot din discutie familia pentru ca apropierea asta e oarecum fortata ) care se intampal sa fie toate de sex masculin :). Pana acum nu am avut o "prietena cea mai buna" si mi-am pierdut total increderea in fetele de varsta mea. Adica am multe prietene, dar niciuneia nu i-as zice ce ii spun unui anumit prieten de-al meu :)

Oricum, relatiile in sine cu persoanele astea trei sunt totalmente diferite...Una este prietenul meu cel mai bun, persoana care e langa mine tot timpul si la care tin, poate, mai mult decat la toti ceilalti.
Cealalalta e o persoana pe care am ajuns sa o cunosc foarte bine...Dar egoismul si idiotenia mea completa au indepartat-o foarte tare de mine. Totusi, cred ca subconstient, eu ma simt inca foarte aproape de persoana respectiva, desi stiu ca probabil ma considera o tarfa si o mincinoasa :|.
Si a treia...E persoana care ma face sa am fluturasi in stomac si dupa care mi se inmoaie genunchii. Cu el totul e mai simplu decat credeam ca ar putea fi, chit ca 74 de kilometri complica totul :). Si pentru prima oara nu simt nevoia sa epatez prin ceva ce nu sunt.

Cred, oricum, ca cheia in relatiile astea e faptul ca nu mi-a fost frica sa fiu ceea ce sunt. Si cu Rares si cu Bogdan ( nu mai pot sa evit numele :)) ) am fost sincera pana la capat, pentru ca...Pentru ca am invatat multe din prostiile pe care le-am facut.
Oricat de ciudat ar parea pentru cei care ma cunosc, momentan nu ma mai las agatata, indiferent de cat de secsi e baiatul :))Cand cineva vine la mine si ma intreaba de numarul de telefon, adresa de mess sau zice cine stie ce replica smechera de agatat, nu pot decat sa ii zambesc si sa ii zic ca nu ma intereseaza. Si asta din mai multe motive, dar mai ales pentru ca mi-a trecut tot cheful de jucat...

Deci de ce sunt eu asa apropiata de baieti ( pe langa cei 3 de mai sus, am o plaja larga de cunostiinte masculine, fie amici, fie veri, tipi de gasca, tipi cu care am iesit, tipi care ar fi vrut sa iasa cu mine etc. )


Pentru ca baietii isi cer mereu scuze, chiar daca e vina ta. Pentru ca nu isi dau seama cat de dulci si draguti sunt uneori, fara sa incerce. Pentru ca mereu le e frica sa iti zica ce simt pentru tine, si de'aia trebuie sa-i tragi de limba.
Pentru ca vor mereu sa fie perfecti, si sunt tocmai pentru ca nu sunt :) Pentru ca tin la tine din cele mai evidenta, dar si din cele mai ciudate motive...Pentru ca treci peste ei mai repede decat trec ei peste tine...Pentru ca atunci cand cred ca au dat-o in bara si iti spun tot ce au pe suflet, sunt de fapt momentele in care te atasezi de ei cel mai tare.
Pentru ca nu ma pot certa niciodata cu Rares :) Pentru ca atunci cand ma cert cu ceilalti, e mereu din vina mea :). Pentru ca ne cred ( pe noi, femeile ) fragile si neajutorate, si apoi raman cu gura cascata cand isi dau seama cat de puternice suntem ( fizic, dar mai ales psihic).
Pentru ca le trec toate ideile prostesti prin cap, si ei nu ezita sa le puna in aplicare. Pentru ca si-au dat seama ca daca reusesc sa ma faca sa rad, sansele le cresc cu 50 % :)). Pentru ca sunt in stare sa faca cele mai grele si mai tampite lucruri doar pentru ca tin la noi.
Cred ca au grija de noi, cand de fapt isi dau seama ca noi avem grija de ei. Si cauta mereu intr-o prietena, desi nu vor sa recunoasca, ceva care sa le aminteasca de mamele sau bunicile lor.
Pentru ca they're the best best friends ever...Pentru ca poti sa vorbesti cu ei despre chesii pe care ti-ar fi rusine sa le spui unei fete. Pentru ca sunt sinceri cand ii intrebi cum iti sta bluza x sau daca iti sta bine parul. Pentru ca iti asculta problemele cu prietenul si iti ofera un sfat in care chiar cred. Pentru ca nu barfesc si nu mint fara rost.
Pentru ca chair si cei care par " crai" si invart fetele pe degete au slabiciunile lor, de obieci pentru singura persoana pe care nu o pot avea. Pentru ca cel mai cool snetiment ever e cand te tine cineva strans in brate si iti doresti sa nu iti mai dea drumul.
Pentru ca ei stiu ca noi nu putem trai fara ei...si totusi nu prea profita de asta :)

Regrete...

Asculatm melodia asta la radio...M-a pus pe ganduri, nu pentru ca ar fi pe gustul meu, dar...

Poate ar trebui sa nu ma mai gandesc la asta...Adica pana la urma nu regret nimic din ce am facut. De fapt, nu fapta in sine e cea pe care o regret, ci urmarile ei.
Pana acum am cunoscut doar doua persoana cu care sa simt ca ma potrivesc perfect...Stiti, astrologia asta nu e doar bullshit...

In fine, in fine, o sa scriu tot ce simt alta data.

Deocamdata ma gandeam la ceva foarte ciudat. Cineva, o persoana din familie ( de sex feminin), care nu m-a ami vazut de 3 luni, mi-a zis ceva interesant, pe care am inceput sa-l remarc si eu, personal.
M-am schimbat fizic. Foarte mult, din cate inteleg. Adica, nu stiu, observ ce spun altii despre mine, cum ma privesc baietii...E chiar interesant si nu pot zice ca imi displace :))

Nu ma uit in urma mea....

Nu am somn....Deloc. Si asta pentru ca...
Nu stiu, sincer. Simt ca imi lipseste ceva,desi nu imi pot da seama ce. Si totusi...
Vreau sa alerg prin ploaie, sa am aprul ud si rece. Sa calc prin balti sa ma fac leoarca. Sa ma trezesc. Sunt prea amortita. Simt ca merg tot inainte fara sa ma uit in jur.
De fapt, nu. Ma uit prea mult inapoi. Si nu stiu....Nu inteleg ce vreau si in ce directie merg. Astept cu nerabdare momentul in care o sa-mi dau seama ce vreau de la viata. Deocamdata merg pe orice drum doar ca sa nu am opresc si fac o gramada de lucruri de-a drpetul stupide fara vre-un motiv anume.

Uneori vreau sa par mai superficiala decat sunt. Adica, uneori chiar imi pasa. Si atunci nu inteleg de ce trebuie sa dau tuturor impresia ca ma doare in pix.
Am nevoie de cineva care sa ma asculte mai mult ca oricand si cred ca am gasitt cateva persoane. Insa imi vine foarte greu sa am incredere in cineva, asa ca...sunt prietena tuturor, dar, in acelasi timp, a nimanui.

Oricum, maine dimineata o sa rasara soarele si o sa fiu fericita...Pana la urma, asta e important, ca reusesc sa am fac fericita :) Dar tot vreau sa ploua. I've never kissed in the rain :)

Las' ca trece!

Putem transforma orice intr-o tragedie. Stiu asta din proprie experienta. Si totuisi acum nu e vorba de mine.

Nu stiu de ce fix acum multe persoane care imi sunt foarte apropiate clacheaza. Din motive mai mult sau mai putin importante. Ideea e ca nu prea am cum sa le ajut, si sunt cam frustrata din cauza asta. Pentru ca atunci cand se intampla sa-mi cada si mie cerul in cap, trebuie sa ma ridic singura.

Oricat de mult mi-ar repeta cineva ca nu e nimic, ca trece, nu imi revin pana nu imi dau seama singura de asta. Asa sunt eu, si nu pot sa-i judec pe ceilalti decat in functie de mine.

Dar eu nu ma consum. Dupa doua ore de facut urat, imi revin. Poate ca am norocul sa fiu mai puternica decat altii si sa pot sa tin pentru mine tot....Daca asta se poate numi putere.

E normal sa ai momente din'astea. Dar unii se consuma prea tare emotional si fizic. Si mi-e frica pentru ei. Oricat de mult incerc sa-i ajut par stangace si nu cred ca reusesc mare lucru. Si nu stiu ce sa fac altceva decat sa fiu langa ei si sa-i asigur ca pot sa se bazeze pe mine.

....like the movies...

No, it's not like the movies...sometimes it's even better :).

Incet- incet, incep sa ma obisnuiesc cu viata asta intoarsa pe dos. Incepe sa-mi placa :).
I'm haaaaaaaaaaaaaaaaaappy :)
Mai ales dintr-un anumit punct de vedere ;)

Stessss...

In ultima vreme izbucnesc :). Sunt ca o sticla de Pepsi bine agitata, habar n-ai cand o sa tasnesc :)).
Mi-e teama sa nu fac vreo prostie. Nu stiu. Scoala m astreseaza incredibil :)). Si acum am impresia ca lumea s-a intors cu fundu'n sus :)) Nu stiu de unde vine expresia asta, sau ce inseamna, dar in fine. Adica...Nu stiu, poate ca lucrurile au fost mereu atat de aiurea, numai ca nu le-am observat eu.
Deocamdata incerc sa supravietuiesc..."How to survive a long-distance relationship?" "How to survive an enormous amount of homework" "How to survive ...".
Sunt pur si simplu obosita. In weekend o sa dorm :))

Viata e scurta - incalca regulile, iarta reoede, saruta incet, iubeste cu adevarat, razi necontrolat si nu regreta nimic care te-a facut sa zambesti :)

The perfect kiss :)

Mi se pare mult mai putin siropos scris in engleza, asa ca o sa scriu in engleza just for the sake of it :))...Oricum...Poate par penibila si feminina....Adica sunt penibila si feminina :))...But I don't care, so what the fuck, I'll say it :))

So....The perfect kiss is the one you've been waiting for since forever, but still takes you by surprize :)
It's long enough for you to feel it on your lips for days in a row, but short enough to take your breath away without leaving you with no air :))
At first it feels reaaaallly light and then you just can't pull away.
The time passes very slowly and very fast at the same time...
And it ends when either one of you can't hold his smile anymore :)
And then you keep thinking about it every time you can't go to sleep, and dream the nicest dream ever...
You just have to wait for it ;)

Lorelei - Ionel Teodoreanu

Am ajuns la concluzia ca mi-e mult mai usor sa citesc decat sa scriu. Asa ca m-am hotarat sa scriu ce impresia mi-a lasat cartea pe care am inceput-o si am terminat-o azi noapte.

"Pe harfa rastrnata a ierburilor tale, Vara, trupul si sufletul meu sint inceputul unui mare cantec si tremurul mainii care il cauta...."

Personal, sunt de parere ca romanul merita citit, nu pentru subiect, ci pentru modul in care este prezentat. Ionel Teodoreanu scrie melodios, cu fraze lungi si parca "fardate", romanul parand parca un pretext pentru ca el sa-si insire descrierile si metaforele...
Personajele romanului sunt atat de ireale...Povestea urmareste viata Luciei Novleanu, privita dintr-o perspectiva relativ impartiala. Obiectiv vorbind, existenta ei este relativ banala.
Creste intr-un camin linistit, inconjurata de dragostea parintilor ei. La terminarea liceului se indragosteste de Catul Bogdan, un scriitor mult mai in varsta, cu care se casatoreste. La varsta de douazeci si doi de ani, moare dupa o criza de apendicita. Vaduvul ei se casatoreste cu cea mai buna prietena a decedatei, apoi se sinucide.

Povestea pare "seaca", dar...mie mi-a placut cartea. Personajele sunt atat de ireale...Framantarile interioare ale Catului in timp ce lucreaza la romanele sale, singuratatea lui Luli in tot acest timp, talentul ei literar care rabufneste in scrisori-farsa pe care i le trimite propriului ei sot, sub pseudonimul unei admiratoare secrete.

Catul sufera enorm la pierderea lui Luli, dar reuseste s-o iubeasca pe Gabriela pentru ca o crede autoarea scrisorilor pe care le primeste, de fapt, de la Luli. Mi-a placut mult modul in care Catul o iubeste, involuntar si fara stirea sa, pe Luli, chair dupa moartea ei...
Sinuciderea sa se bazeaza pe un rationament simplu, dar fin...Realizeaza ca viata sa a inceput odata cu Luli si se va sfarsi odata cu ea..Stie ca o poate iubi doar pe ea, fapt care i se demonstreaza prin inatmpalrea cu scrisorile...Si atunci moare.

E scris frumos, poate prea frumos. Mi-a placut mult. As vrea sa citeasca si altcineva si sa imi spuna ce crede, sunt curioasa.